fbpx

Trei argumente pentru a vota

Trei argumente pentru a vota

Să ne pictăm propria bucată de tablou

Îmi imaginez alegerile ca o activitate în comun, la care avem dreptul să participăm, fiecare având în mână un penel. Cu acesta contribuim la pictarea unui mare tablou, având fiecare propriul său petec de alb pe care-l poate acoperi cum crede mai bine. Acest tablou, că ne place cum arată sau nu,  îl vom avea pe perete patru ani de-acum încolo. Mai demult, vizitând cu un bun și mai înțelept prieten o colecție de pictură, îmi spunea fără a se apropia de tablouri, care dintre pictori au școală și care nu. Cum au arătat „creațiile” electorale în ultimii douăzeci și mai bine de ani, cum au fost făcute și câtă școală au conținut, știm. Aproape jumătate din pânză a rămas întotdeauna goală. Au lipsit din ea școlile, spitalele, autostrăzile. Am avut în schimb coloane oficiale, cozi, defrișări, incendii.
Avem ce ne trebuie. Să ne pictăm partea noastră!

Generozitatea este o virtute

Poate că un motiv al absenteismului este indiferența. Știu mulți oameni cărora le merge bine și nu par a fi afectați de cine și cum conduce țara. Adică, aparent, n-au nicio treabă cu ce se întâmplă în România. În cazul în care lucrurile s-ar strica, în câteva zile și-ar găsi un loc undeva în lume de unde să-și vadă mai departe de ale lor.
Cu toate acestea, în drumul până aici, au întâlnit oameni dragi care au însemnat pentru ei ceva, cândva. Votând ar putea da o mână de ajutor celor pentru care viitorul aici contează, prietenului sau colegului de bancă din copilărie care se zbate să supraviețuiască dintr-o mică afacere fiind sufocat de agenții statului, învățătoarei despre care ai auzit că își trăiește bătrânețea într-o sărăcie lucie, primei iubiri care nu te va suna să te întrebe dacă știi un doctor bun pentru copilul lui sau al ei.
Un vot e mai ieftin decât o donație prin sms dar valorează de un milion de ori mai mult.

Candidații și modul în care sunt aleși sunt două lucruri diferite

Un alt motiv, s-ar putea spune întemeiat al absenței de la vot, este dezamăgirea. Când investești încredere într-o persoană, într-o formațiune politică, într-un program și constați că viitorul este diferit de cel pe care ți l-ai imaginat, este firesc să fii nemulțumit și să le retragi încrederea. Dar de aici până la a condamna sistemul democratic este o distanță mare. Cum se mai spune, nu strica pianul pentru că nu-ți place cum cântă pianistul. Absenteismul, sub orice motiv, este un vot favorabil sistemelor alternative democrației, printre care se numără dictatura, anarhismul, comunismul, islamismul.
Chiar și când nu votezi, votezi.

Dacă măcar o persoană nehotărâtă, la care ajung aceste rânduri, va decide să meargă la vot înseamnă că a meritat să petrec o parte din această frumoasă duminică de iarnă scriind.

Despre autor

Ciprian Teleman administrator

Lasă un răspuns