„Dilema prizonierului” este o situație în care un individ își apără propriile interese fără a coopera cu ceilalți care participă, aceștia fiind în dezavantaj, sau cooperează, astfel toate părțile au de câștigat.
De exemplu, două companii de băuturi răcoritoare concurează într-o piață. Dacă una dintre ele mărește bugetul de promovare și scade prețurile iar cealaltă nu procedează la fel, prima câștigă iar a doua pierde. Dacă cealaltă răspunde cu aceleași măsuri, atunci vânzările se echilibrează dar cu costuri pentru ambele companii. Dacă nici una nu schimbă bugetul de promovare și prețurile, ambele au profit mai mare.
USR și PLUS participă la alegerile europarlamentare. Ambele au cea mai mare parte a electoratului din același bazin. Opțiunile sunt de a coopera sau de a concura.
| Competiție | Cooperare |
| 250.000 de semnături fiecare | 400-500.000 de semnături împreună |
| Două bugete de campanie, campanii mai slabe | Buget comun mai mare, campanie mai puternică |
| Electorat divizat, antagonizat | Electorat unit |
| Rivalitate la nivel local | Cooperare la nivel local |
| Echipe de campanie concurente și mici | Echipă comună și mai puternică |
Este greu de spus care dintre cele două opțiuni va mobiliza mai mult electoratul care nu participă la alegeri. O alianță poate genera speranța unei forțe politice noi și poate mobiliza o parte din electoratul pasiv, cum și participarea separată îl poate lăsa în indiferența sau blazarea din ultimii ani.
Cooperarea este bazată pe încredere, ceea ce din punct de vedere psihologic înseamnă convingerea sau sentimentul că celălalt este de aceeași parte cu tine și pune umărul la același scop fără a încerca să profite.
În același timp cooperarea depinde de câteva condiții și este expusă unor riscuri.
- Gândire integrativă, nu distributivă. Scopul este comun, soluțiile dacă sunt diferite trebuie integrate;
- Resonsabilități egale, drepturi egale;
- Putere echilibrată, nu distribuită. Sentimentul de dezechilibru de putere declanșează mecanisme de apărare a intereselor individuale;
- Timp (mult) pentru clarificarea detaliilor cum ar fi delimitarea ariilor și nivelurilor de responsabilitate. Neclaritățile, zonele gri pot duce la contribuții necalificate.
- Relația dintre parteneri și scopul sunt la fel de importante. Orice concesie făcută acestora o transformă în competiție sau în compromis.
- Scopul comun este mult mai presus de cele individuale.
Având în vedere că ambele partide au resurse umane cu o experiență practică reală și dovedită, pe care în ultimii 30 de ani niciun partid nu a reușit să o strângă, premizele sunt că 2019 poate fi anul unor schimbări mari în structura clasei politice.
Despre autor