Când te străduiești să eșuezi și reușești, ai eșuat sau ai reușit? (George Carlin)
M-a amuzat întrebarea. Ăsta era probabil și scopul, dat fiind autorul ei. De aceea am pus-o la începutul rândurilor despre rezultate.
Rezultatele îți spun cuvinte. Ușoare sau grele. Și când le ai și când nu le ai. În primul caz te îndeamnă să continui, în cel de-al doilea să fii mai cu grijă în ceea ce le privește. Primul caz este cel mai râvnit dar asta nu înseamnă că se întâmplă oricând și oricui. La cursul Time Manager am avut prilejul să aflu de la participanți multe motive care duc la eșec în drumul către un scop. Voi prezenta câteva dintre cele care mi s-au părut mai interesante.
- Pierderea chefului pe parcurs. Cazul extrem este să te apuci de ceva fără niciun fel de chef. Că așa vor alții. Chiar și când acesta există în doze rezonabile, de la bun început, se întâmplă des să nu fie de ajuns pentru a-l ține “în viață” pe făptuitor până la capăt. Pentru a evita o situație ca aceasta este recomandată audierea răspunsului la întrebarea “De ce vreau, ce vreau?” Dacă este cu elan și înflăcărare nu sunt riscuri mari. Dacă este din burtă sau deloc, riscul este major.
- Datul de greu. Chef există dar efortul este mai mare decât confortul. Adică începe să doară de la un moment dat. Cu o planificare bună și cu alegerea unor momente potrivite din zi, cum ar fi dimineața, pentru a mai pune o cărămidă, riscul poate fi diminuat.
- Confuzie în ceea ce privește rezultatul. Această confuzie poate fi atât cantitativă cât și calitativă. Oamenii se trezesc pe traseu că ceea ce este pe cale să obțină nu e chiar ce le-ar plăcea. Atunci pot apărea, dezgustul, teama, apatia etc. Un pic de meditație, înainte de a zice Start, este recomandată. Cum va fi? Cum mă voi descurca? Care-s părțile care totuși nu-mi plac? (Astea sunt de multe ori băgate sub preș) Cum să arate? Pe unde aș vrea să fie? Cât de mare? Etc.
- Amânarea stabilirii unui termen. În situația asta oamenii știu foarte bine ce au de făcut și nu le lipsește nimic din cele reclamate mai sus însă amână startul fiindcă nu-și fixează finalul. Întrebarea mai potrivită este de ce nu-și stabilesc un termen? Din varii motive care pot începe cu planificarea superficială și terminând cu interesul scăzut.
- Ideile fixe. “Degeaba aș spera fiindcă niciodată nu mi-a ieșit. Totdeauna apare câte ceva care îmi încurcă planurile. Deci, las’așa…” Mi s-a părut de departe cazul cel mai greu de tratat. Când omul are idei, le are! Nu-l înveți pentru că-i pățit. Din punctul ăsta întoarcerea este dificilă de unul singur pentru că este de multe ori rezultatul unor istorii trăite și nu a unor povești. Copiii ar trebui educați cum să se ferească de așa ceva la fel de mult ca de droguri.
Dintr-un ochi se vede că toate cele mai sus enumerate sunt din lumea interioară a individului, așadar – cum am aflat dintr-o minunată conferință a lui H.R Patapievici – ar trebui tratate tot acolo, în interior.
În episodul al patrulea voi continua cu unele dintre capcanele dialogului interior, în completarea ideilor de mai sus, de la lume adunate și-napoi la lume date.
Despre autor