fbpx

Arhivă categorie Inteligență emoțională

Zece povești despre inteligență emoțională (1). Omul care a salvat un munte. 

Despre respectul de sine. Evaluarea corectă, înțelegerea și acceptarea sinelui.

L-am întâlnit pe W Mitchell la Las Vegas în 2010, invitat de Janelle Barlow, pe atunci colega noastră de la TMI US. A venit în fața noastră în scaunul cu rotile. Și-a început prelegerea întrebându-ne dacă am fost vreodată în închisoare. Ne-am uitat curioși unii la ceilalți și am constatat că avem cel puțin un lucru în comun.

Apoi ne-a spus povestea lui. Fost pușcaș marin, la 27 de ani făcea cursuri de aviație, avea o slujbă pe care o adora, o iubită cu care călătorea în locuri minunate. Era pe șaua unei motociclete Honda, cumpărată cu o zi înainte, când o mașină i-a virat în față. În urma cionirii cu mașina, capacul defect al rezervorului a căzut, benzina a luat foc arzându-i două treimi din suprafața corpului printre care și fața. După patru luni de spitalizare și operații chinuitoare a ieșit din spital cu o înfățișare care cu greu mai aducea cu cel care fusese înainte și cu o parte dintre degete amputate. A continuat să urmeze cursurile de aviație și a obținut un brevet de zbor. Cu o parte din banii primiți de la compania de asigurări și-a cumpărat un avion. În 1975, în timp ce intenționa să-și ducă niște prieteni la San Francisco, din cauza gheții depuse pe aripile avionului pe care îl pilota, acesta s-a prăbușit după decolare, pasagerii scăpând cu răni ușoare iar el rămânând paralizat, într-un scaun cu rotile pentru restul vieții. Acel scaun a fost ani de zile închisoarea lui.

Multora dintre cei cărora le-am povestit această istorie, li s-a părut dificil să imagineze ce curs ar fi putut urma viața acestui om. Dar Mitchell ne-a povestit, mai departe, cum au mers lucrurile. După o perioadă de refacere și împăcare cu situația, s-a gândit că înainte de al doilea accident putea să facă 10.000 de lucruri. Acum nu mai putea face decât 9.000. Către care să-și îndrepte atenția, către cele 1.000 pe care nu le mai putea face sau spre cele 9.000 care erau în continuare accesibile? Retoric.

Așadar, a redevenit o persoană prezentă social, a candidat la primăria micului Crested Butte și a câștigat cu 20 de voturi fotoliul de primar dar cel mai important proiect a fost unul neașteptat.

Crested Butte (foto) este un orășel cu câteva sute de locuitori, mulți dintre ei mineri pensionați, un resort de ski, loc de recreere și cu o natură sălbatică. În timpul mandatului său, AMAX (tot patru litere, sic!), cea mai mare companie minieră din lume în acel moment, a pregătit o investiție de 2B $ într-o gigantică exploatare minieră de molibden, în muntele din apropierea micului oraș. Anticipând dezastrul ecologic care ar fi urmat acestui proiect, Mitchell, primarul unei comunități de câteva sute de oameni, a anunțat că vrea să discute despre proiect cu CEO-ul companiei. Răspunsul companiei a fost „Nu, mulțumim.” Mitchell a pornit o campanie, care a durat patru ani, împotriva acestui proiect minier care ar fi distrus pe lângă munte, întregul echilibru de care locuitorii orașului se bucurau. După patru ani AMAX anunța renunțarea la proiectul minier iar Mitchell a devenit „primarul care a salvat un munte”.

Seamănă cu povestea filmului Avatar? Da, James Cameron s-a inspirat din povestea vieții lui W Mitchell.

Ingredientele succesului său sunt accesibile și firești pentru un om obișnuit: dragoste, muncă, simțul umorului și puterea de a ne accepta așa cum suntem. Mitchell spune, „Nu este despre ce ni se întâmplă, ci despre ce facem cu ce ni se întâmplă.”

Astăzi trăiește în California, este implicat în organizații pentru protecția mediului și își împărtășește experiența în conferințe.

Anti-inteligența

Inteligența generală este îmbinarea dintre capacitatea de a utiliza informația (memorare, analiză, evaluare etc), măsurată prin IQ și capacitatea de adaptare la mediu, măsurată prin EQ (emotional quotient). Inteligența este o formă de energie. Conversia acesteia în activități subordonate unor obiective contribuie la atingerea acestora.

Anti-inteligența este capacitatea de a face rău deliberat adică de a folosi IQ-ul pentru a transforma mediul în mod distructiv. Poate fi numită o inteligență a răului sau o energie distructivă.

De exemplu:

Un om inteligent (I), atunci când nu este înțeles, încearcă să îmbunătățească modul în care comunică.
Unul anti-inteligent (aI) încearcă să demonstreze sau induce în mod subtil ideea că celălalt nu înțelege.

I: Își asumă răspunderea pentru greșeli.
a-I: Ascunde dovezile, încearcă să convingă că sistemul de evaluare este greșit sau modifică criteriile după care se evaluează greșeala.

I: Când este nevoit să colaboreze cu persoane care nu sunt preferatele sale, caută cel mai bun mod pentru a o face.
a-I: Caută motive pentru a nu colabora și le prezintă într-un mod „convingător”.

I: Se adaptează la regulile comunității din care face parte.
a-I: Încearcă să impună comunității regulile sale sau ignoră regulile comunității.

I: Influențează grupul în interesul grupului.
a-I: Manipulează în interes personal.

I: Își găsește locul într-un grup.
a-I: Nu-și găsește locul și distruge coeziunea grupului prin intrigi bine regizate.

Anti-inteligenții își disimulează cu îndemânare natura negativă încât deseori sunt dificil de identificat. Claritatea principiilor și valorilor unui grup poate revela latura negativă a inteligenței lor pentru a fi izolați sau eliminați din grup.

Astăzi e ziua ta!

Sună deșteptătorul! Te trezești și te pregătești de momentul în care se va trezi. E acea zi din an în care te dedici cu totul și cu totul. Ai repetat în gând urările de câteva ori ca să iasă bine, cadoul e pregătit, programul special al zilei, la fel. Azi tu te ocupi de micul dejun, de rezervarea pentru seară, de treburile obișnuite din casă. E ziua în care dai totul pentru celălalt, pentru ca acesta să se simtă special. Și tu te simți special, e drept mai concentrat ca în celelalte zile dar ce mai contează când poți dărui atâta bucurie. Oare va ieși bine?

A doua zi.
Lucrurile revin la normal. A ieșit grozav! Câtă bucurie! Ce emoții plăcute! A ieșit, e clar. I-ai citit asta pe chip. Un gând îți aduce o undă de confort. „Azi nu mai e ziua nimănui.”

Dar dacă ar fi? Sau dacă te-ai purta din nou ca și cum ar fi? Ar fi o maaare surpriză…! Dar dacă azi ai trata colegii sau clienții ca și cum ar fi acea zi din an când le acorzi atenție mai mult ca oricând? Mă rog, nu neapărat cu tort și cadouri dar măcar cu zâmbetul și bunăvoința pe care o primesc de ziua lor. Probabil că ar fi surprinși, plăcut surprinși. Și probabil, la rândul lor, ar fi mai zâmbitori, mai atenți, mai toleranți, mai optimiști, mai siguri de ei, mai fericiți.

Cum ar fi dacă în fiecare zi i-am face pe ceilalți să simtă că e ziua lor?

Loser-ul (sfârșit)

Una dintre pedepsele pentru refuzul de a participa la viața politică este că vei sfârși prin a fi condus de inferiorii tăi – Platon

Anul acesta oferta de candidați pentru alegerile parlamentare este mai bogată în curiozități față de alte alegeri. Parcă realismul celor care candidează și al celor care aprobă candidaturile a ajuns aproape de sec.

Să luam cuvântul «politician». Ce cuvinte îți vin spontan în minte când îl auzi? Mai greu de crezut că cinste, sinceritate, bun simț etc? Nu? Și atunci te-ai putea întreba de ce s-ar băga un om normal la cap în așa ceva? Mai degrabă ar fi vorba despre cei noi intrați în peisajul electoral. Celor vechi nu le mai pasă, după cum se vede, dacă le-o fi păsat vreodată. Și cu stenograma-n gură tot se jură că nu fură. Dar ce-i noi, unii dintre ei persoane onorabile, deasupra oricăror bănuieli, sunt oare conștienți ce etichete primesc de la electorat din prima zi de campanie? Aș crede că da pentru că până ieri au fost în tribună, printre spectatori. Dar le găsesc pentru acest act de curaj argumentul pedepsei din motto.

La crearea acestei percepții dezagreabile asupra politicienilor am participat și eu și mai știu mulți ca mine. E un efect. De la primele cazuri de hoți parlamentari mediatizate, încetul cu încetul, bănuiala s-a împânzit contagios asupra tuturor. Și din bănuială a devenit realitate. Le-am făcut marca de care nu le mai este rușine pentru că unii dintre ei, săracii, mai tineri, nici măcar n-au prins vremurile când se mai credea și altceva decât ce se crede astăzi despre ei. Au intrat în acest club rău famat cu bună știință și cu capul înainte.

Oare ce-ar fi fost dacă în loc de reflexul generalizării bănuitoare cu care i-am băgat pe toți în aceeași oală l-am fi avut pe cel al izolării distincte? Să fi transmis atunci când era nevoie un răspicat «Nu faceți ca el!, Rușine! Nu apărați hoții!» Cum se făcea pe vremuri la biserica din sat. Când te vorbea popa duminica la slujbă nu-ți mai venea să ieși pe drum cu obrazul la vedere.

Informațiile, părerile despre acțiuni sau comportamente, primite de la ceilalți în mod direct și individual îi pot transforma pe oameni în mai buni sau din contră îi pot sluți. Contează ce le spui celorlalți și mai contează și cine ești cel care le spune. Iar asta nu e din păcate doar despre politicieni, e și despre copii, colegi, subalterni, medici, profesori, polițiști, judecători, fotbaliști etc. Ei sunt mărcile pe care le creăm.

Mă gândesc că dacă vreunul dintre cei precum Sandra Pralong vor reuși, aș putea să-i întreb pe cei care vor continua să afirme că toți sunt la fel: Pe ce te bazezi, monșer?