fbpx

Ești acționar într-o mare firmă. Știi?

Ești acționar într-o mare firmă. Știi?


Instituțiile în care românii au cea mai puțină încredere sunt Justiția (73%), Guvernul (75%), Parlamentul (79%) și partidele politice (83%). Încrederea este un sentiment care se naște dintr-o nevoie primară de siguranță. Avem încredere în ceva/cineva despre care credem că ne poate ajuta să avem sau să obținem ceea ce ne dorim.

Cei mai mulți români nu percep cele patru instituții ca fiind un sprijin pentru interesele lor. Ele sunt sau au legătură cu eșalonul politic. Într-o companie privată, dacă o echipă de conducere s-ar „bucura” de neîncrederea a 73% din angajați, ar fi invitată urgent afară.

O explicație simpl(ă)istă a situației

România, începând cu 1990, a trecut de la un sistem politic monopartinic la unul pluripartinic cu intenția de a transforma economia dintr-una centralizată într-una de piață. O intenție bună dar cu ce resurse? Rezultatele vin din acțiune iar acțiunea din convingeri. Cu ce convingeri au venit în 1990 cei care au intenționat să transforme România într-o economie de piață? Să vă dau câteva exemple pe care le trăim și azi:

„Organele de ordine și control sunt la dispoziția și în subordinea politicienilor.”

„Politicienii conduc statul.”

„Cetățenii se supun politicii.”

„Serviciile statului sunt un favor făcut cetățenilor.”

„Justiția este pentru cetățeni. Decât pentru cetățeni”.

Adică cu convingerile sistemului politic monopartinic și al economiei centralizate. Cu toate bunele intenții, și ale FSN-ului, CDR-ului, PAC-ului, gândirea a venit din aceeași sursă.

De aceea, situația în care suntem nu este despre a decide ideologic între stânga și dreapta. N-a fost niciodată, cu toate sforăiturile dogmatice ale partidelor. În următorii ani trebuie să decidem între convingeri vechi, pentru care plătim cu vârf și îndesat și cu durere de 30 de ani, și convingeri noi, ale unor oameni care le-au trăit într-un stat paralel care a reușit să capete formă în ciuda nepriceperii extrem de costisitoare a clasei politice.

Ultimii doi ani sunt demonstrația vie a epuizării ultimului strop de inteligență practică a politicului, vid care a fost iute ocupat de mârșăvie. E de ajuns!

E nevoie de oameni noi pentru care sunt firești convingeri ca:

„Organele de control sunt în slujba cetățenilor și arbitrează respectarea legilor.”

„Politicienii sunt servanții cetățenilor.”

„Cetățenii fac politica.”

„Serviciile publice fac viața oamenilor mai ușoară.”

„Justiția este pentru toți!”

Echipa de conducere trebuie concediată urgent prin votul tău, al acționarului acestei mari societăți, România!

Fotografie excepțională realizată de Octav Drăgan.

Despre autor

Ciprian Teleman administrator

Lasă un răspuns