Limbajul negativ transformă de multe ori comunicarea în conflict. Se întâmplă între colegi, prieteni, părinți și copii, pe stradă, la serviciu, peste tot. Același lucru care sună agresiv, poate fi spus într-o formă care să nu creeze adversari ci parteneri de dialog. Câteva exemple:
| Cola e mai bună. | Îmi place mai mult Cola. |
| Lumea e agitată în București. | Mă obosește/Suport greu agitația din București. |
| N-ai dreptate! | Eu sunt de altă părere. |
| N-ai înțeles! | Hai să zic altfel. |
| E mai bine să fii vegetarian. | Am auzit opinii cum că e mai bine să fii vegetarian. |
| Nu ne mai revenim… | Eu nu văd o soluție… |
| Greșit! | Ajută-mă să înțeleg. |
| Minte sigur! | Am îndoieli că ăsta-i adevărul. |
| Dubai e nașpa! | Mie nu mi-a plăcut în Dubai. |
| Nu e bine cum zici tu! | Uite ce cred că se întâmplă dacă facem cum zici tu. |
| De ce nu mi-ai zis mai devreme? | Eu acum aflu asta. |
| Să-ți explic…! | Uite ce vreau să zic… |
| Pentru că am mai făcut așa! | Aș vrea să înțeleg cum am putea face altfel. |
| Toți sunt corupți! | Toți sunt corupți! |
Evident că ultimul rând e o glumă. Formularea pozitivă ar fi „Eu sunt direct afectat de corupție” însă fenomentul este atât de extins încât pare un miracol să mai fie cineva neatins.
Cele două tipuri de limbaj se deosebesc prin următoarele caracteristici:
| Negativ | Pozitiv |
| Acuzație, critică sau judecată de valoare | Constatare sau preferință personală |
| Accentul pus pe celălalt | Accentul pus pe sine |
| Cauză | Soluție |
| „Nu se poate” | „S-ar putea dacă…” |
De aici se vede cu ușurință cam ce e de făcut pentru a păstra dialogul deoparte de boala monologurilor în paralel.
Vă doresc cât mai multe formulări pozitive!