Am întrebat contabilii, ce-au observat la antreprenorii cărora le merge bine în afaceri, din punctul de vedere al relației pe care aceștia o au cu contabilitatea.
Există câteva lucruri comune la foarte mulți dintre cei care reușesc.
- Își urmăresc cifrele.
Obișnuința de a urmări cifrele la intervale regulate de timp este naturală printre cei care reușesc în antreprenoriat. În multinaționale este un comportament standard pentru cineva cu o funcție de management. În antreprenoriat nu e totdeauna așa.
Pentru asta, antreprenorii au mai multe mijloace cum ar fi, aplicații dezvoltate pentru acea afacere, fișiere Excel adaptate la business, rapoarte de la contabil etc. Este o tendință, în creștere de la an la an, influențată de dezvoltarea exponențială a internetului.
- Autodidacți din punct de vedere financiar-contabil.
Fără ca pregătirea academică economică să fie o regulă, antreprenorii se străduiesc să învețe acea limbă misterioasă pe care o vorbesc contabilii. Cursuri „Finance for Non-finance”, literatură de specialitate, seminarii. Premiza este foarte înțeleaptă fiind mai ușor să te descurci într-o țară străină învățând câteva duzini de cuvinte uzuale decât să întrebi în limba ta maternă și să pretinzi răspuns. Chiar dacă surâd ușor ironic, mulți contabili apreciază acest fel de efort. Numai să nu se transforme în aroganță sau autosuficiență.
- Sunt conectați cu contabilul lor.
Între cei doi există o relație, indiferent cine-o inițiază. Pe scurt, există acel sentiment – „e de partea mea”. Asta presupune ca fiecare să știe și să respecte așteptările celuilalt și să facă ceva pentru a-l ajuta să și le împlinească. Antreprenorul înțelege că un contabil este și economist, și jurist, poate și manager sau administrator de firma așa că îi respectă timpul. Contabilul înțelege că poate fi pentru antreprenor, mai mult decât un garant al evidențelor contabile impecabile, ci și un sfătuitor prețios.
- Adepți ai noilor tehnologii.
Ei urmăresc noul, fiind conștinenți că acesta poate aduce oportunități care să-i poziționeze favorabil față de competitori sau să-i facă mai eficienți. Dacă n-o fac ei, au oameni în care au încredere și care fac asta pentru ei.
- Sunt recunoscători
Cei care înțeleg valoarea contribuției contabilului sunt recunoscători. Știu să spună mulțumesc și nu fac economie de mulțumiri de teama unei creșteri de tarif. Apreciază valoarea sfaturilor primite și sunt deschiși la acestea ascultând cu intenția de a înțelege ce li se spune și nu cu cea de a contrazice.
Este nevoie, ca în orice relație, atât de convingeri cât și de comportamente potrivite, de ambele părți, pentru ca cei doi să aibă de câștigat împreună.
Ciprian Teleman, General Manager MAX BA